În dar de Rusaliile...

Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile - ultimul dintre praznicele împărăteşti care sunt legate de Sfintele Paşti,  încheie ontologic şi liturghic ciclul pascal.

sursa

iar povestea de astăzi se numeşte.....

Oglinda din ochii noştri...

Într-o bună zi, satana descoperi un nou mod de a se distra.

Inventă astfel o oglindă magică a cărei caracteristică era aceea

de a face să se vadă meschin şi zbârcit tot ceea ce era bun şi frumos,

în vreme ce făcea să se vadă mai mare şi mai clar tot ceea ce era rău şi urât.

 Diavolul îşi ducea îngrozitoarea oglindă peste tot unde mergea. Şi toţi cei care se uitau în ea se cutremurau: orice lucru apărea deformat şi monstruos. Cel viclean se distra pe cinste cu oglinda aceea a sa: cu cât erau lucrurile mai respingătoare, cu atât îi plăceau lui mai tare.

 Într-o zi, oglinda îi arată nişte lucruri atât de plăcute vederii sale, încât el izbucni într-un râs dezlănţuit; oglinda îi scăpă din mâini şi se sparse în mii şi mii de cioburi. Un vânt puternic făcu să zboare cioburile acelei oglinzi în lumea largă. Unele dintre acestea, cele care erau mai mărunte încă decât firele de nisip, intrară în ochii multor oameni. Aceştia începură să le vadă toate pe dos: nu băgau de seamă decât ceea ce era urât şi vedeau peste tot numai şi numai răutăţi. Din alte cioburi se făcură lentile pentru ochelari. Aceia care purtau aceşti ochelari nu mai vedeau nimic din ce e drept, şi nu mai puteau judeca lucrurile cu măsură.
 Unele cioburi ale oglinzii erau aşa de mari, încât fură folosite pe post de geamuri. Amărâţii care ajunseră să aibă astfel de ferestre, uitându-se prin ele, nu vedeau decât vecini antipatici, care îşi petreceau timpul punând la cale răutăţi.
 Atunci, când Dumnezeu îşi dădu seama de cele întâmplate, se întristă. Se hotărî să le vină oamenilor în ajutor. El zise:
 - Îl voi trimite în lume pe Fiul meu. El este chipul Meu, oglinda Mea. În El se reflectă bunătatea, dreptatea şi iubirea Mea. În El se reflectă chipul omului, aşa cum l-am vrut Eu.

   Şi Iisus veni să fie o oglindă pentru oameni. 

Aceia care priveau la El redescopereau bunătatea şi frumuseţea şi învăţau să le deosebească de egoism şi minciună, de nedreptate şi dispreţ. Cei bolnavi regăseau în El curajul de a trăi, cei disperaţi redescopereau nădejdea.... El îi mângâia pe cei întristaţi şi îi ajuta pe oameni să învingă frica morţii.

Mulţi oameni iubeau această oglindă a lui Dumnezeu şi îl urmară pe Iisus. Alţii fierbeau de mânie: hotărâră să spargă această oglindă a lui Dumnezeu. Iisus fu astfel ucis.

  Dar, în curând, se iscă un alt vânt puternic, al Duhului Sfânt de astă dată. El ridică de la pământ milioanele de cioburi ale oglinzii lui Dumnezeu şi le împrăştie în lumea întreagă.

 Aceia în ai căror ochi intră, fie şi cea mai micuţă aşchie din această oglindă, încep să vadă lumea şi oamenii aşa cum îi vedea Iisus: în ochii lor se reflectă, înainte de toate, lucrurile bune şi frumoase, dreptatea şi generozitatea, bucuria şi speranţa. 

În dar, duminica...

La Duminica a 7-a după Paşti...

Doame, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

sursă foto

"Sunt multe feluri de lumină la Sfântul Munte. Lumina zilei, lumina mării şi lumina cerului, felul în care se potenţează şi se sporesc reciproc. Lumina vârfului Athonului, încă acoperit de zăpadă, profilată pe lumina cerului. Lumina vegetaţiei. Lumina stâncilor. Lumina prelinsă pe zidurile ctitoriilor. Lumina filtrată de după ploaie. Feluritele însoţiri de astfel de lumină.

  Intrând în biserici dai de o altă lumină, sporită în taină. În majoritatea aşezămintelor nu există lumină electrică în biserici şi paraclise. În felul în care sunt aşezate slujbele, te poate prinde în biserică atât crepusculul şi asfinţitul, cât şi revărsatul zorilor de zi. 

sursă foto

(...)

  În fine, mai este lumina, poate cea mai preţiosă, aceea de pe chipurile duhovnicilor. Bătrânii toţi erau luminoşi: părintele Petroniu, părintele Iulian, părintele Efrem, părintele Iosif Vatopedinul...

(...)

  Şi. apoi, îmbinarea şi jocul dintre toate aceste lumini şi umbre luminoase!

Sfântul Munte este un ţinut al luminii, al celei venite tocmai de pe un alt Munte, unul vechi şi cu istorie mântuitoare: Taborul Schimbării la Faţă!"

Costion Nicolescu, "Et in Athos Ego" 

sursa foto

Vindecarea orbului din naştere

tâlcuieşte Î.P.S. Bartolomeu Anania

În dar duminica...

Armonie vindecătoare

O mămică venită la un concert cu băieţelul ei, a văzut cum acesta, dispărut de lângă ea într-un moment de neatenţie, se aşează la claviatura pianului aflat pe scenă, apăsând pe clape  şi alegând cu mare grijă notele cântecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. În acea clipă, marele maestru pianist şi-a făcut intrarea în scenă, a mers repede la pian şi i-a şoptit băiatului la ureche: „Nu te opri. Continuă să cânţi”.
Apoi, aplecându-se, şi-a întins mâna stângă şi a început să completeze melodia, adaugând partea de bas. După puţin timp, şi-a întins şi mâna dreaptă, de cealaltă parte a băiatului şi a adăugat un acompaniament cursiv. 

Împreună, bătrânul maestru şi tânărul ucenic, au transformat o situaţie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasă, într-o experienţă extraordinar de creativă. Cei din public au fost atât de fascinaţi, încât nu şi-au putut aminti ce a mai cântat marele maestru după aceea. Şi-au amintit doar de piesa clasică: „Twinkle, Twinkle Little Star”.

Poate că aşa stau lucrurile şi cu Dumnezeu. Ceea ce poţi realiza doar de unul singur este puţin probabil ceva demn de a fi reţinut. Ne dăm silinţa să fim cât mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzică frumoasă şi armonioasă. Cu toate acestea, cu ajutorul Lui, lucrarea vieţii noastre poate fi cu adevărat frumoasă.

În dar, duminica...

Astăzi nu am pregătit o povestioară cum obişnuiam, ci miresme de iasomie...

Hristos a înviat!

Duminică plăcută tuturor!

În dar duminica...

Dragostea nu se sfădeşte!

Trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, brutarului i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi ?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.
N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului:
- Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.

- Să-mi fie iertat - zise ţăranul - dar sunt nevinovat.

- Cum îndrăzneşti să minţi ? - sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!

- Aşa este, omule ? - spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău ?

- Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care are 1 kg.

 Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de gr. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.

În dar duminica...

De câte ori ne furăm singuri mântuirea?

Într-o şcoală, la marginea unui oraş, era un profesor foarte iubit de elevi. Totdeauna avea grijă de

pr.prof.Gheorghe Holbea

toţi, încercând să-i înveţe cât mai multe lucruri bune. Într-o zi, copiii au observat că un coleg de-al lor fură şi l-au pârât imediat domnului profesor. Dar acesta nu l-a pedepsit. A fost prins a doua.... şi a treia oară, dar domnul profesor tot nu l-a pedepsit. 

Derutaţi, ceilalţi copii i-au spus profesorului:

- Acest coleg al nostru fură. Nu este bine ceea ce se întâmplă şi vă rugăm să-l daţi afară. 

- Îmi pare rău, dar nu-l voi da afară.

- Altfel plecăm noi.

- Dacă vreţi, puteţi pleca, dar el rămâne.

Foarte miraţi de răspunsul primit, copiii l-au întrebat:

- Domnule profesor, dar cum este posibil să renunţaţi aşa de uşor la noi, care v-am ascultat întotdeauna?

Cu blândeţe-i caracteristică, profesorul le-a răspuns:

- Voi ştiţi deja ce e bine şi ce e rău. Dacă aţi pleca în lume, cu siguranţă aţi şti cum să vă purtaţi, nici nu mă îndoiesc! Dacă însă el ar pleca de aici, dintre noi, ce ar face? Asta v-aţi întrebat? Sau v-aţi gândit numai la voi?   ....

Ce exemplu i-am da noi dacă l-am goni? N-aţi vrea să-l ajutăm?

În dar duminica...

Preţul cu care preţuim

În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”. Un băieţel de 9 ani intră şi întreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 15 şi 30 dolari. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 3 dolari … şi apoi întreabă:

- Aş putea vedea căţeluşii?

Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, iar din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 6 căţeluşi frumoşi. Al şaptelea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia! Băieţelul întreabă:
 - De ce căţeluşul astă şchioapătă ?

Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi așa va şchiopăta toată viaţa!
- Acesta-i căţeluşul pe care-l doresc, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!
Copilul s-a supărat şi a răspuns:
 - Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 1 dolar, până voi achita preţul lui întreg!

În dar duminica...

Darul Domnului

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:
- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Iţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
- Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?
- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.
Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus? "E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!"
Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.
Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

În dar, duminica...

Discuţiile cu mama, remediu anti-stres

O tânără a mers la mama ei şi i-a povestit despre viaţa sa şi despre situţiile grele pe care le are de înfruntat. Nu mai putea, vroia să se dea bătută. Se săturase să se tot lupte şi să se chinuie. I se părea că ori de câte ori reuşea să rezolve o problemă, alta nouă îşi făcea apariţia.
În timp ce vorbea, mama ei o duse în bucătărie. A umplut 3 vase cu apa şi le-a pus pe fiecare la foc. În scurt timp apa din ele a început să fiarbă. În primul vas a pus morcovi, în al doilea ouă, iar în ultimul vas cafea măcinată. Le-a lăsat să fiarbă fără să scoată nicio vorbă. După 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii şi i-a pus într-un bol. A scos ouăle şi le-a pus în alt bol. Apoi a scos cu un polonic şi cafeaua şi a pus-o în al treilea bol. Întorcându-se spre fata ei, a întrebat-o:

- Spune-mi ce vezi?
- Morcovi, ouă şi cafea, a răspuns ea.
Mama ei a adus-o mai aproape şi a rugat-o să ia morcovii în mână şi să-i spună ce simte. Fata a făcut ce i se ceruse şi a remarcat ca aceştia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o să ia un ou şi să-l cureţe de coajă. Făcând aceasta, fata a observat că oul este acum tare. În final, mama a rugat-o să bea din cafea. Fata, zâmbind, a savurat o înghiţitură din cafeaua cu o aromă îmbietoare.
Curioasă, a întrebat-o pe mama ei: 

- Ce înseamnă toate acestea, mamă?
Mama ei i-a explicat că toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeaşi adversitate: apa fiartă. Fiecare dintre ele a reacţionat însa diferit.

• Morcovii au fost la început tari, puternici şi neînduplecaţi. Dar apa fiartă i-a înmuiat şi au devenit slabi.
• Oul a fost fragil. Coaja lui subţire i-a protejat lichidul interior dar, după ce a fiert conţinutul său, s-a întărit.
• Boabele de cafea măcinate au fost unice. După ce au fost fierte, ele au schimbat apa.

- Care dintre ele esti tu? şi-a întrebat fiica. 

- Când adversitatea bate la uşa ta, tu cum raăpunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?

În dar duminica...

Gândul bun   

Îndreptându-se spre casă, un ţăran a găsit la marginea drumului, pe câmp, un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins tare bine şi, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în dreapta şi în stânga şi s-a apleacat să ia sacul. Dar, deodată, s-a oprit, amintindu-şi că, într-o singură direcţie, nu s-a uitat: în sus. Privind cerul, lăsă acolo sacul şi, zâmbind, îşi continuă liniştit drumul spre casă, spunându-şi:
- Mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat gândul cel bun. E drept că aş avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat şi liniştit. Cu siguranţă că vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodată şi se va întoarce după sac. Dacă l-aş fi luat nu m-ar fi văzut nici un om, dar m-ar fi văzut Dumnezeu.
†

în dar duminica...

  O mână de ajutor

  În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
-  De ce nu-i ajuţi şi dumneata?
- Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească!
  Străinul nu a mai spus nimic, dar şi-a scos haina şi a început să tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reuşit să elibereze şinele. Încântaţi de reuşită, soldaţii i-au mulţumit străinului care, luându-şi haina să plece, i-a mai spus caporalului:
-  Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
-  Da?! zise în batjocură caporalul. Dar cine eşti dumneata?
-  Sunt generalul acestei divizii.
†

(în Duminica Vameşului şi a Fariseului)

Complexul lui Adam...

...tot mai prezent printre noi

  Obiceiul de a da vina pe altcineva pentru răul care ni se întâmplă se cheamă complexul lui Adam. Şi asta poate pentru că reflexul ne vine de la primul om, care după prima greşeală, aceea de a mânca din fructul interzis, întrebat de ce a făcut-o, a dat vina pe Eva. Nu şi-a recunoscut vinovăţia. 

 De atunci, noi oamenii, avem mania de a pune în cârca altcuiva responsabilitatea pentru ceea ce ni se întâmplă mai puţin plăcut în viaţă. 

  Se povesteşte că într-o firmă, atunci când angajaţii s-au întors la lucru după pauza de masă, au găsit cu toţii un e-mail cu următorul mesaj: "astăzi, colegul tău care te-a împiedicat de atâta timp să progresezi a murit. Dacă vrei să-ţi iei rămas bun vino în sala de conferinţe."

  Oamenii intrau unul câte unul în sala în care pe masă stătea un coşciug. Fiecare se apropia să-l vadă pe cel care le pusese beţe în roate cu sentimente amestecate: tristeţe, curiozitate şi oarece  satisfacţie pentru că s-a dus. În coşciug nu era însă un om, ci o oglindă. Fiecare se vedea pe sine. Era lecţia pentru nişte oameni ce sufereau de complexul lui Adam

în dar duminica...

  

   Mergând prin parohia sa, un preot l-a auzit pe un copil vorbind urât cu prietenii săi de joacă şi înjurând. Oprindu-se, l-a întrebat:
  - Dacă cineva ar vorbi în limba engleză, ce ai crede despre el?
  - Că este un englez, a răspuns băieţelul.
  - Dar dacă cineva ar vorbi în limba spaniolă?
  - Ar fi un spaniol, desigur.
  - Nu crezi că este la fel şi cu cel care vorbeşte limba lui Dumnezeu ? Cum este sufletul omului, aşa sunt şi vorbele sale.
Fii atent ce spui, fiindcă, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge între cei a căror limbă o vorbeşti!

†

în dar duminica...

Viaţa

   Demult, a venit la un călugăr, un om tare necăjit şi l-a întrebat:
- Ce este rău cu mine? De ce nu îmi găsesc liniştea? De ce nu sunt mulţumit de viaţa mea?
  Bătrânul călugăr a luat, atunci, o sticlă şi, după ce a umplut-o pe jumătate cu apă, a pus-o în faţa omului şi l-a întrebat:
- Cum e această sticlă?
- Este pe jumătate goală!
- Vezi, i-a mai spus călugărul, eu o văd pe jumătate plină.
  În viaţă, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai ales că în toate există ceva frumos. Dacă vom şti să privim natura, vom vedea frumuseţe şi bogăţie. Dacă vom şti să-l privim pe om, în adâncul lui, vom vedea bunătate şi dragoste.
  Privind astfel viaţa şi oamenii, devenim noi înşine mai frumoşi, mai bogaţi şi mai buni.
†

în dar duminica...

cine suntem? 
  

 Într-un sat din câmpie, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-şi laude băieţii. Cea de-a treia, însă, nu spunea nimic, cu toate că avea şi ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge. Au luat cele trei femei câte o găleată cu apă şi au plecat împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.
- Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E aşa de puternic.
- Dar al meu, zise şi a doua, e priceput la toate.
  Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic. Însă, copilul ei, văzându-şi mama, s-a grăbit să vină şi să ia el găleata. Ceilalţi doi băieţi au început să râdă şi au rămas să se joace mai departe....

 Cea de-a treia femeie nu se lăudase cu feciorul său, dar, în locul ei, vorbeau faptele...